Activităţile de construcţie a Autostrăzii Transilvania vor fi reduse substanţial, iar această măsură ar putea afecta până la 2.300 de angajaţi, ca urmare a faptului că CNADNR datorează constructorului 27 de milioane de euro, a anunţat, miercuri, directorul de proiect pentru Autostrada Transilvania.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Michael Mix, director de proiect pentru Autostrada Transilvania, până în prezent a fost suspendată activitatea câtorva sute de salariaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, şi sindicatele au fost informate în privinţa unei eventuale concedieri colective a angajaţilor.
"Regretăm că trebuie să luăm această măsură, dar nu putem continua lucrările fără a fi plătiţi şi fără a avea acces liber şi fără obstacole la suprafeţe de teren cu o întindere considerabilă, situate una în continuarea celeilalte", a declarat Michael Mix, director de proiect, citat în comunicat.
Potrivit sursei citate, la această dată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) datorează constructorului autostrăzii, compania Bechtel, o sumă de peste 27 de milioane de euro şi TVA în valoare de peste 14,7 milioane de lei pentru lucrări certificate încă din luna iulie.
"De asemenea, CNADNR a întâmpinat dificultăţi în asigurarea accesului la terenul necesar efectuării lucrărilor, eliberarea terenului şi relocarea utilităţilor, îndepărtarea deşeurilor şi a materialelor periculoase, precum şi în ceea ce priveşte descărcarea de sarcină arheologică. În această situaţie, ne este imposibil să menţinem ritmul actual de efectuare a lucrărilor", a afirmat Mix.
El a precizat că această măsură ar putea afecta un număr de maximum 2.300 de angajaţi, iar personalul suspendat va fi plătit în continuare conform prevederilor legale din România, până la data la care muncitorilor li se va solicita reluarea activităţii.
"În eventualitatea unei concedieri colective, angajaţii vor beneficia de o plată compensatorie reprezentând echivalentul a două salarii de bază lunare. Ne angajăm să cooperăm cu Ministerul Transporturilor, CNADNR, liderii de sindicat şi de guvern pentru a rezolva aceste probleme", arată directorul de proiect al Autostrăzii Transilvania.
Michael Mix a menţionat că, potrivit prevederilor legislaţiei muncii, orice concediere colectivă durează câteva luni.
"Astfel, vom avea la dispoziţie suficient de mult timp să lucrăm împreună şi să dezvoltăm un plan detaliat de revenire la ritmul normal de lucru. Importanţa Autostrăzii Transilvania este mult prea mare pentru a permite întârzieri semnificative în realizarea lucrărilor. Sperăm că CNADNR va soluţiona în cel mai scurt timp situaţia, astfel încât să putem relua activitatea", a arătat Mix.
Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.
Până la jumătatea lunii august a acestui an, compania a finalizat o porţiune de cinci kilometri de autostradă dintr-un sector cu o lungime de 25 kilometri, care face legătura între Gilău şi Câmpia Turzii.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat, la jumătatea lunii noiembrie, în timpul unei vizite în judeţul Cluj, "deranjat" de ritmul în care avansează lucrările la Autostrada Transilvania, afirmând că nu este dispus ca Guvernul să asigure finanţarea "peste măsura în care compania Bechtel este capabilă să predea lucrările".
Premierul preciza că sunt porţiuni ale autostrăzii care ar fi putut fi duse până la recepţie, dar nu au fost finalizate. "Am plătit Bechtel un avans la începutul anului de 30 la sută, fără să fie un centimetru de lucrare executat pentru care Bechtel are obligaţia să execute lucrări. Lucrările trebuie executate şi certificate din punct de vedere calitativ şi recepţionate. Noi nu dăm bani şi să aşteptăm să fie gata peste câţiva ani", a spus premierul.
Premierul a atras, la acea dată, atenţia companiei Bechtel că trebuie să înţeleagă că există reguli care guvernează rapoartele dintre părţi şi că această companie are drepturi, dar are şi obligaţii pe care trebuie să le respecte. "Nu sunt dispus să asigurăm finanţarea peste măsura în care Bechtel este capabilă să predea lucrările şi ele să fie certificate. Nu vreau să plătim mai mult decât este necesar şi decât Bechtel poate să facă", a afirmat Tăriceanu.
Potrivit acestuia, compania Bechtel trebuie să înţeleagă că este o firmă ca oricare alta şi nu are drepturi în plus decât altele care lucrează în România.
Primul ministru şi-a exprimat speranţa că Ministerul Transporturilor va interveni în condiţiile în care există prevederi contractuale legate de ritmul executării lucrărilor. "Ministerul Transporturilor are obligaţia să folosească prevederile contractuale în acest sens", a adăugat premierul.
Sursa Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu