Se afișează postările cu eticheta Coridorul IX. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Coridorul IX. Afișați toate postările

miercuri, 21 ianuarie 2009

Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov este blocată pentru că statul are datorii la expropriaţi

Autostrada Bucureşti-Braşov bate pasul pe loc. Până în martie, lucrările sunt oprite din cauza frigului. Finanţările sunt şi ele cam îngheţate, iar statul are datorii la constructori, dar şi faţă de expropriaţi.

 Pe şantier, câteva utilaje. Prin contract, lucrările sunt oprite între 17 decembrie şi 27 februarie.

Pe tot parcursul celor 61 de km, cât ar trebui să aibă autostrada, se observă urmele lăsate de constructori.

Munca la autostradă a pornit greu şi a continuat tot cu probleme. La puţin timp după demararea lucrărilor, constructorii au dat de vestigii istorice şi de o specie de pasăre care trebuie protejată. Timp de doi ani, Ministerul Mediului a încercat să găsească soluţii pentru a nu afecta habitatul zburătoarei. Într-un final, s-a decis împădurirea a 29 de hectare de teren chiar lângă autostradă. O altă piedică - exproprierile.

Sute de foşti proprietari de teren aşteaptă bani de la Compania Naţională de Autostrăzi. Statul are până acum o datorie de 81 de milioane de lei către aceştia. Cât timp această problemă nu va fi rezolvată, construcţia autostrăzii este blocată.


Sursa: Realitatea TV


duminică, 18 ianuarie 2009

Patru mld euro, necesare pentru autostrazi si drumuri nationale in 2009

"Pentru continuarea si inceperea lucrarilor la autostrazi si drumuri nationale, prevazute pentru anul in curs, am avea nevoie de patru miliarde de euro, in aceasta suma fiind incluse fondurile europene si de la bugetul de stat" estimeaza Cristian Duica. Prioritatile in cazul in care s-ar obtine aceasta suma ar fi continuarea lucrarilor la autostrazile de pe Coridorul 4 Pan European Nadlac- Arad- Timisoara-Lugoj- Sibiu- si Cernavoda - Constanta, sustine Duica.

Alte lucrari importante pentru care sunt necesari bani sunt Centura Bucuresti, Autostrada Bucuresti- Ploiesti si Ploiesti -Brasov pe tronsonul Comarnic- Brasov. Potrivit lui Duica, sunt necesari bani si pentru finalizarea lucrarilor la Autostrada Transilvania respectiv a tronsonalor 2B Gilau- Campia Turzii si 3CMihailesti- Suplacu de Barcau.

De asemenea, este necesara finalizarea drumurilor nationale care fac parte din etapele 4,5 si 6 din programul de reabilitare. "Dar ce vom lucra vom sti doar dupa aprobarea Legii bugetului de stat. Abia atunci vom avea o viziune exacta a sumele care vor fi repartizate pentru CNADNR si le vom putea imparti pe fiecare lucrare stabilita prin contractele de executie. Pana atunci stam, nu avem bani si mai avem si datorii" spune Cristain Duica.

Compania a cheltuit 2,1 miliarde lei pentru "construirea de autostrazi" in 2008, aproape jumatate din bugetul de 5,8 miliarde lei, au declarat in decembrie pentru NewsIn reprezentantii companiei. Sumele alocate anul trecut pentru proiectele CNADNR respectiv bugetul de venituri si cheltuieli defalcat arata astfel: pentru constructii autostrazi 2,1 miliarde lei, reabilitari/modernizari drumuri nationale 951,5 milioane lei, intretinere drumuri nationale 1,4 miliarde lei, investitii 742,5 milioane lei, reparatii capitale 284,3 miliarde lei si pentru proiectele de eliminare a efectelor inundatiilor 356 milioane lei.

Oficialii companiei de drumuri sustin ca in totalul general al cheltuielilor de 5,8 miliarde lei nu sunt incluse ratele, dobanzile si comisioanele aferente creditelor externe contractate de CNADNR cu garantia Ministerului Economiei si Fiantelor, contractate de MEF si subimprumutate de companie. Potrivit datelor Ministerului Transporturilor, in 2008 s-au semnat 112 contracte de lucrari pentru drumuri nationale si autostrazi, pentru alte 37 de contracte procedurile fiind in desfasurare.

CNADNR a finalizat in 2008 lucrarile pentru sectorul 4 al autostrazii Drajna-Fetesti (36,6 km) si devierea DN28 (km 19+ 500- km 22+ 900) la Blagesti, judetul Iasi. De asemenea, s-au terminat lucrarile la proiectul de executie a Variantei de Ocolire a Municipiului Pitesti cu profil de autostrada care are o lungime totala de 15,2 kilometri, din care 13,6 kilometri cu profil de autostrada si 1,6 kilometri largirea la patru benzi de circulatie (DN7), inclusiv pasajul inferior din intersectia Bascov cu o lungime de 628 metri, din care 258 metri zona acoperita.
Sursa Standard.ro

duminică, 7 decembrie 2008

Bulgaria si Romania negociaza constructia a doua noi poduri peste Dunare

Ministrul bulgar al Transporturilor, Petar Mutafchiev, a declarat vineri, la o intalnire cu studentii Facultatii de Transporturi de la Sofia, ca, in prezent, se poarta negocieri intre Romania si Bulgaria cu privire la constructia a doua noi poduri peste Dunare, informeaza agentia FOCUS, consultata de Agerpres. Desi discutiile cu privire la cele doua poduri sunt intr-un stadiu avansat, potrivit oficialului bulgar, Romania este mai interesata in constructia podului de la Bechet, in timp ce Sofia considera prioritara constructia podului de la Silistra. La licitatia pentru concesionarea lucrarilor de constructie la podul Silistra-Calarasi ar dori sa participe si guvernul din Oman, precizeaza Agerpres.
Primarul orasului Silistra, Ivo Andonov, a anuntat vineri ca guvernul din
Oman este interesat sa participe la licitatia pentru concesionarea lucrarilor de constructie la podul Silistra-Calarasi. El a declarat pentru postul de radio Shumen ca o echipa de consultanti internationali, angajati de fondul de investitii din Oman, a prezentat deja autoritatilor locale din Silistra un studiu foarte bun cu privire la amplasarea viitorului pod. Ivo Andonov a apreciat ca procedura de concesionare ar trebui demarata in cel mai scurt timp posibil si a declarat ca, in urmatoarele zile, va incerca sa discute acest subiect cu guvernul de la Sofia.
Singurul pod care leaga - atat feroviar cat si rutier - Romania de Bulgaria, de-a lungul celor aproximativ 610 kilometri cat reprezinta sectiunea Dunarii care formeaza granita dintre cele doua tari, este, in prezent, podul de la Giurgiu-Ruse, aminteste Agerpres. In anul 2000, Romania si Bulgaria au semnat un acord referitor la constructia podului Vidin-Calafat, proiect care face parte din proiectele regionale de infrastructura ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud Est. Constructia acestui al doilea pod peste Dunare este programata sa se finalizeze la data de 29 octombrie 2010. Costul total al podului Vidin-Calafat este de 274 milioane de euro, din care 226 milioane de euro vor fi asigurati de Bulgaria.
Sursa Ziua

duminică, 26 octombrie 2008

Romania beton

-- Programele partidelor privind construirea de autostrazi concureaza recordul absolut stabilit de Adolf Hitler

Dupa ce in 19 de ani si cinci mandate au dat in folosinta doar 128 km de autostrada, partidele politice promit sa remedieze problema cu constructii fantasmagorice de mii de kilometri in numai patru ani. Daca promisiunile ar fi respectate, Romania ar bate orice record in materie de viteza la constructia de autostrazi.


Democrat-liberalii par cei mai modesti, cu 836 de kilometri promisi pana in 2012. Pe langa tronsoanele pe care spun ca le vor finalizeza, pedelistii isi propun sa aiba in constructie inca aproape 1400 km si in studiu, proiectare si exproprie alti 850 km. Astfel, daca votam cu Stolojan & co., vom avea Autostrada Soarelui gata de la un cap la altul, o autostrada ce traverseaza nordul tarii de la Oradea la Iasi, o alta de la Arad la Sibiu si una de la Bucuresti la Comarnic. Cea mai mare parte a acestor constructii va fi data in folosinta in ultimul an de mandat, cand se vor deschide nu mai putin de 354 km. In total, vom vorbi peste patru ani de peste 3200 km noi de autostrada, in folosinta, in constructie sau in proiectare, conform promisiunilor PD-L.


Liberalii uber alles
Spre deosebire de democrat-liberali, penelistii, care se afla "in paine" de ceva vreme, promit sa finalizeze intreaga axa Oradea - Constanta (Autostrada Transilvania plus Autostrada Soarelui). Aceasta s-ar uni la Targu Mures cu Autostrada Moldovei, dinspre Iasi, iar la Fagaras cu cea care vine de la Nadlac. In total, ei fagaduiesc sa termine nu mai putin de 1.349 km, plus inca 749 km de drumuri expres, care, "cu minime interventii", s-ar transforma in autostrazi cand traficul va necesita acest lucru. Astfel, PNL promite, in medie, 337 de kilometri pe an.


1000 de la PSD
Pesedistii nu si-au facut calculele, dar se angajeaza sa realizeze "aproximativ" 1000 de kilometri. Ei au in plan terminarea autostrazii Bucuresti-Nadlac si a Autostrazii Soarelui, constructia Autostrazii Transilvania, si deschiderea lucrarilor la Autostrada Moldovei (Bucuresti - Iasi - Suceava) si la Autostrada de Sud.


Recordul UE a fost de 685 km pe an
Recordul de kilometri dati in folosinta pe an in Uniunea Europeana, conform statisticilor Comisiei pentru Transport a UE, este 685, la sfarsitul lui 2005, in Spania. Nemtii au reusit sa construiasca in jur de 1000 de kilometri intr-un singur an, insa acest lucru se intampla pe vremea lui Hitler, cand Autobahn era folosit ca instrument de propaganda. In tarile UE din estul Europei, Ungaria este cea mai eficienta, cu 86 km dati in folosinta intr-un singur an, in 2005. Adica de patru ori mai putin decat ceea ce promite PD-L pentru 2012. Tara balcanica ce detine recordul de viteza este insa Croatia, care a dat in folosinta 188 km in 2004.


Berceanu: "Realizabil, dar foarte greu"
Fostul ministru al Transporturilor, pedelistul Radu Berceanu sustine ca planurile partidului sau sunt realizabile, dar cu foarte mare greutate. "Adica este nivelul maxim posibil", recunoaste el.
Berceanu afirma ca a prezentat in noiembrie 2006 un program pe sapte ani pentru constructia de autostrazi, despre care premierul Calin Popescu Tariceanu ar fi spus ca este "extraordinar", dar nu a fost pus in aplicare. Democrat-liberalul afirma ca a facut toate calculele si se va baza de la bugetul statului doar pe doua miliarde de euro pe an, in rest banii venind din fonduri europene.
El sustine ca celelalte partide si-au facut programul dupa al sau si au scos "din burta" cifrele pe care le promit. "Nu exista tronsoane de 1000 km si nu se pot face 250 km pe an. Sunt fantezii demne de Petre Ispirescu. De ce? Pur si simplu, infrastructura nu este pregatita. De asta, noi am promis doar 54 km in primul an", afirma Berceanu. Potrivit democrat-liberalului, rivalii sai uita ca, pentru a construi kilometrii promisi, trebuiesc expropriate 11.000 de hectare de teren. Berceanu mai considera ca problemele aparute la Autostrada Transilvaniei sunt datorate unei hotii a lui Miron Mitrea, prin care proiectul a fost finantat din bani publici.


Ce avem pana acum
Conform celui mai recent raport al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), in prezent se afla in derulare proiecte pentru variantele ocolitoare Sibiu, Pitesti si Constanta, s-au inceput lucrarile la Autostrada Bucuresti-Brasov si s-a contractat un studiu de fezabilitate pentru Ploiesti - Buzau - Focsani.
Se afla in faza de licitatie tronsoanele Arad - Timisoara, Deva - Orastie, Cernavoda - Constanta si varianta ocolitoare a Municipiului Arad si se pregateste licitatia pentru Centura Bucurestiului. Americanii de la Bechtel se plang insa ca nu pot respecta termenul promis daca CNADNR nu preda terenurile necesare in timp util. "Pana acum, acest lucru nu s-a intamplat, caci ne confruntam cu dificultati legate de terenuri care nu au fost inca expropriate, utilitati care nu au fost inca relocate sau alte obstacole care nu au fost indepartate de pe teren", afirma Bogdan Sgarcitu, External Affairs Manager al Proiectului Autostrada Transilvania. Acesta a mai precizat ca au fost ridicate costurile deoarece prima estimare se baza pe un studiu de prefezabilitate, iar studiul final realizat dupa semnarea contractului a relevat nevoia de mult mai multi bani.


Dan Nica: Banii pentru autostrazi exista
Vicepresedintele PSD Dan Nica ne-a declarat ca social-democratii sunt convinsi ca vor reusi sa construiasca 1000 de km de autostrada daca ajung la guvernare si ca au pregatiti banii necesari.
"Programul PSD se bazeaza pe capacitatea constructorilor romani de a construi 300 de km de autostrada pe an si in al doilea rand pe finantarea alocata constructiei de autostrazi. Pentru cei 1000 de km de autostrada avem pregatiti opt miliarde de euro: 5,6 miliarde euro costul mediu de constructie; 1,4 euro miliarde pentru expropriere; iar restul pentru viaductele lungi. Albania face 75 de km de autostrada, eu cred ca Romania are capacitatea de a construi mai mult", a sustinut aspirantul PSD la functia de ministru al Transporturilor, Dan Nica. El a acuzat guvernarea Tariceanu ca a avut un management catastrofal in domeniul infrastructurii. Pentru perioada guvernarii Nastase, Nica a explicat ca s-au construit doar 120 km de autostrada deoarece bugetul era extrem de mic. "In 2001 si 2002, Romania nu a avut bani pentru infrastructura, pentru ca venea dupa gaura din 1996-2000 si o cadere a PIB-ului cu 15%. Dupa ce am inceput sa crestem productia am inceput sa avem bani pentru infrastructura. Nu e corect sa se spuna ca PSD a facut doar 120 km. Portiunea Drajna-Fetesti era facuta cu stratul de rezistenta, erau semnate si aprobate de Fondul Monetar International documentele cu parteneriate public-privat pentru tronsonul Bucuresti-Ploiesti-Brasov, cu trei firme", a subli-niat vicepresedintele social-democrat.

 
Orban se lauda ca trece muntii
Ministrul Transporturilor, liberalul Ludovic Orban, a declarat ieri pentru postul public de radio
ca pana la data de 1 noiembrie 2009 se vor semna contractele de executie pentru aproape toate tronsoanele care fac parte din reteaua de autostrazi prevazuta in programul de guvernare. Mai mult, pana la data alegerilor se vor semna contracte pentru o serie de tronsoane din Coridorul 4 paneuropean (Nadlac - Pitesti - Bucuresti - Constanta). Spre deosebire de democrat-liberali, care considera tronsonul Sibiu - Pitesti, ce traverseaza muntii, unul prea dificil, Orban se lauda ca a finalizat deja studiul de fezabilitate pentru aceasta portiune si ca a depus deja cererile de finantare pentru toate tronsoanele din Coridorul 4 paneuropean. "Sigur ca lumea vrea sa circule pe autostrada. Am si eu exact aceeasi dorinta ca marea majoritate, dar trebuie sa tinem cont de faptul ca totusi, 18 ani de zile aproape, ministrii transporturilor si guvernele care s-au succedat au pus intotdeauna, nu neaparat pe ultimul loc, dar pe penultimul loc, problema constructiei de autostrazi si mai ales a modernizarii infrastructurii de transport", a mai spus Orban.
Sursa Ziua

duminică, 17 august 2008

Autostrada Bucuresti - Brasov

Licitaţia pentru primul tronson a fost câştigată de un consorţiu românesc condus de oameni de afaceri controversaţi. Însă bătălia pentru sectoarele montane şi, implicit, mai scumpe ale proiectului se anunţă mult mai interesantă.

Autostrada ce va permite parcurgerea distanţei dintre Capitală şi oraşul de la poalele Tâmpei în numai o oră şi jumătate va avea 174 de kilometri. Deocamdată, la primăvară vor începe lucrările doar pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, licitaţia de execuţie fiind câştigată, cu o ofertă de 200 de milioane de euro, de un consorţiu format din firmele româneşti Euroconstruct (aparţinând omului de afaceri Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea), Spedition UMB (firma lui Dorinel Umbrărescu), PA&CO International (aparţinând lui Costel Căşuneanu) şi Comaxa. 
Traseul autostrăzii va începe, însă, de la marginea Bucureştiului, din dreptul Mobexpert Pipera, continuă spre est, până în apropierea Străzii Gherghiţa din Colentina (aici va fi un alt punct de acces), după care porneşte spre nord, traversând şoseaua de centură a Capitalei (între intersecţiile Pipera-Tunari şi Ştefăneşti, unde va fi amenajat un nod rutier).

După câţiva kilometri, va fi amenajată o ieşire spre Aeroportul Henri Coandă, un alt punct de acces fiind prevăzut la km 18, între localităţile Căciulaţi şi Moara Vlăsiei. Şi cei din zona Snagov vor avea acces la autostradă, prin nodul de la km 24, urmând ca la km 30 să fie conservat terenul necesar pentru amenajarea ulterioară a unui nod, atunci când traficul o va impune. Proiectul prevede că, în apropierea localităţii prahovene Dumbrava (la km 45), se va desprinde autostrada ce va merge către Moldova, prin Buzău şi Focşani.
La kilometrul 60, se va intersecta DN1, la Bărcăneşti. Pentru construcţia nodului rutier va fi necesară demolarea a 10-12 case şi a primăriei comunei. „Proiectul pentru noul sediu a fost deja realizat. Va avea 500 de metri pătraţi suprafaţă desfăşurată şi va fi amplasată pe un teren de 4.000 de metri pătraţi. Ne vom muta în curând, provizoriu, în clădirea unei şcoli vechi, dezafectate, pentru a putea începe demolarea“, explică Gheorghe Dima, primarul din Bărcăneşti. Cât despre locuinţele ce vor fi expropriate, unii proprietari au anunţat că doresc să primească bani în schimbul lor. Pentru ceilalţi, se vor ridica, pe baza unui sistem de concepţie daneză, case moderne, a căror construcţie durează numai câteva săptămâni.
La circa doi kilometri distanţă de Bărcăneşti, autostrada se va intersecta cu centura Ploieşti Vest, loc în care va fi construit un alt nod rutier. Un punct de acces a fost propus şi pentru intersecţia cu DN72 Ploieşti – Târgovişte, după care, până la Comarnic, autostrada va merge în stânga DN1, cât mai aproape de calea ferată şi de albia râului Prahova. În zonă, sunt prevăzute două noduri rutiere: Băneşti-Câmpina şi în partea de sud a oraşului Comarnic.

Traseul va continua în stânga drumului naţional, foarte aproape de râu, până la intrarea în Sinaia, unde şoseaua va trece pe partea stângă a văii (la traversarea DN1 va fi amenajat un nod rutier, un altul fiind prevăzut în partea sudică a Poienii Ţapului), întorcându-se pe partea dreaptă înainte de Azuga. Ultimul punct de acces de pe Valea Prahovei va fi în apropiere de Predeal, după care autostrada va urma Valea Râşnoavei, în paralel cu DN73A până la Râşnov, unde va fi construit un punct de acces în apropiere de intersecţia cu şoseaua Braşov-Piteşti. Ultima porţiune trece prin apropierea comunei Cristian (unde ar trebui amenajată o bretea de acces spre DN73 şi DN73B) şi se sfârşeşte undeva între Braşov şi Codlea, în apropiere de DN1, unde se va racorda la viitoarea autostradă Braşov-Borş.
Nu numai şoferii care vor vedea redus la circa jumătate timpul pierdut între Bucureşti şi Braşov vor fi fericiţi. Cum o bună parte din traficul care azi străbate DN1 sau DN1A (Bucureşti-Buftea-Ploieşti-Cheia-Braşov) se va muta pe autostradă, şi localnicii vor avea motive de bucurie. Astfel, potrivit estimărilor proiectanţilor, în 2025, autostrada va atrage zilnic între 28.000 de maşini pe sectorul Predeal-Râşnov şi peste 50.000 de autovehicule pe sectoarele Bucureşti-Ploieşti şi Câmpina-Sinaia. Asta în timp ce, pe DN1, traficul se va reduce semnificativ, cu circa 90% pe distanţa Câmpina-Sinaia şi cu circa 50% între Bucureşti şi Ploieşti, iar pe DN1A se va diminua cu peste 50% între Vălenii de Munte şi Cheia şi cu 35-40% pe tronsoanele Bucureşti-Ploieşti şi Cheia-Săcele. Primele efecte vor fi o importantă scădere a emisiilor de noxe (cu circa 80% pe Valea Prahovei sau pe tronsonul Bucureşti-Buftea-Ploieşti-Văleni) şi o diminuare sesizabilă a nivelului de zgomot cu până la nouă decibeli.

Şi pentru proprietarii de terenuri din apropierea nodurilor rutiere, veştile sunt bune. „S-a observat deja o tendinţă de creştere a preţurilor pe traseul autostrăzii, până la Ploieşti, iar trendul va fi urmat, în curând, şi de terenurile din apropierea punctelor de acces de pe Valea Prahovei sau din Braşov“, spune analistul imobiliar Radu Zilişteanu, care le recomandă celor ce doresc să investească în imobiliare în zonă să se mişte repede, dar şi să ia în calcul toate riscurile.
Vor fi, desigur, şi oameni nemulţumiţi. Autostrada va duce la exproprierea a 909 hectare de teren, din care 21 de hectare având statutul de curţi şi construcţii şi 192 de hectare de pădure, iar pe perioada constrcţiei, care se estimează să dureze până prin 2011-2012, localităţile din zonă vor fi afectate de praf, zgomot şi intensificarea traficului greu.  

PÂNĂ LA BRAŞOV, VOM TRECE PRIN 18 TUNELURI  

AUTOSTRADA va avea o lungime de 1,6 km în Bucureşti, 30,1 km în Ilfov, 115,3 km în Prahova şi 26,3 km în judeţul Braşov. Ea va avea o lăţime totală cuprinsă între 23,50 de metri în zona de munte şi 26-28 de metri la câmpie (carosabil, bandă de urgenţă, acostamente, bandă de separare a sensurilor). 

Din cauza RELIEFULUI ACCIDENTAT, mai ales din cea de-a doua parte a traseului, vor fi construite 43 de poduri peste sau lângă cursuri de apă (unul dintre ele, lângă Câmpina, va avea circa 900 de metri), 14 viaducte peste văi şi nu mai puţin de 18 tuneluri, cu o lungime totală de 2,6 km. Toate tunelurile sunt pe Valea Prahovei, cel mai lung dintre ele având 330 de metri. 

Autostrada va traversa INFRASTRUCTURA DE TRANSPORT întâlnită în cale prin 19 pasaje peste calea ferată şi 55 de pasaje peste drumuri naţionale, judeţene şi comunale. Lucrarile la primul tronson(Moara Vlasiei - Ploiesti) au inceput la data de 15.03.2007. Tronsonul Bucuresti - Ploiesti, proiectat pentru 6 benzi, va fi mai usor de finantat avand in vedere ca el se situeaza pe Coridorul IX European.

Lungime totala 173,3 kilometri
Lungime Construita 0 km 
Indicativ rutier A3

Alte date tehnice  
Lungime tuneluri: 2 650 m;  
Numar noduri rutiere: 14;  
Suprafata de teren ocupata definitiv: 952 ha  
Viteza proiectata: 80 - 100 - 120 km/h
Sectiune transversala: -platforma autostrada 26,0 m
- parte carosabila 2 x (2 x 3,75)m 
- benzi de incadrare 2 x (2 x 0,50)m 
- benzi de stationare de urgenta 2 x 2,50 m; 
- acostamente 2 x 0,5 m; zona mediana 3,0 m; 
- imbracaminte beton de ciment 23 cm
Sistem rutier: 3 146 000 mp.
Poduri si pasaje: 27 650 m
Tunel: 670 m
Intersectii 12 bucati
Statii de taxare: 12 buc.
COST ESTIMAT PROIECT 1 415 mil. EURO

Tronsoanele autostrazii:
SECTOR 1: Bucureşti - Ploieşti
SECTOR 2: Ploieşti - Comarnic
SECTOR 3: Comarnic - Predeal
SECTOR 4: Comarnic - Codlea 
SECTOR 5: Racordul autostrazii la reteaua de drumuri

Sursa Capital si infrastructura.info

Centura Bucuresti

CNADNR a semnat contractul de consultanta pentru asistenta tehnica, financiara si juridica pentru proiectul de concesiune „Autostrada de Centura a Municipiului Bucuresti”, potrivit CNADNR, iar valoarea contractului este de 3.994.480 euro (fara TVA).

Autostrada de Centura a Municipiului Bucuresti va avea o lungime totala de 100,9 km, fiind impartita in doua tronsoane: Autostrada de Centura Nord a Municipiului Bucuresti (52,9 km) si Autostrada de Centura Sud a Municipiului Bucuresti (48 km).

Obiectul contractului de consultanta este asistarea Ministerului Transporturilor si a CNADNR la pregatirea si lansarea procedurii de atribuire a contractelor de concesiune pentru Autostrada de Centura a Municipiului Bucuresti.Contractul a fost atribuit prin licitatie deschisa asocierii Louis Berger & Tuca, Zbarcea si Asociatii & Credinvest International Corporate Finance Ltd, beneficiarul final fiind Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA.

Autostrada de Centura a Municipiului Bucuresti face parte din Strategia de Dezvoltare si se incadreaza in Planul de Amenajare a Teritoriului National – Sectiunea Retele de Transport, aprobat prin Legea 363/2006.

Modalitatea de finantare poate fi diversa avand in vedere faptul ca cele 2 tronsoane pot fi catalogate ca facand parte din Coridorul IV si IX Pan European.

Sursa CNADNR

luni, 11 august 2008

Soseaua de Centura Bacau reconfirmata


Ministrul Ludovic Orban a anuntat ieri, in Bacau, ca santierul pentru constructia soselei de centura va incepe in aceasta toamna si ca se lucreaza la studiul de fezabilitate pentru autostrada care nu ne va ocoli - ministrul a mai promis ca, pina la sfirsitul lunii octombrie, se va rezolva trecerea de la bariera, de la Politie - Orban a criticat lucrarea de la Gara Bacau, unde muncitorii Conimpuls nu au mai aparut pe santier de la alegeri

Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a venit ieri cu o serie de vesti foarte bune pentru comunitatea bacauana. In vizita spre zonele inundate din Moldova, Orban a oprit si in municipiul Bacau, unde a trecut in revista sase obiective: centura Bacaului, autostrada, podul Serbanesti, pasajul subteran, trecerea de cale ferata de la Politie si Gara Bacau. A oprit la toate, inclusiv la lucrarile la sensul giratoriu spre Onesti. A fost insotit de primarul Romeo Stavarache, care i-a furnizat toate datele din proiecte, punctind de fiecare data unde este nevoie de interventia ministerului lui Orban, precum si de prefectul Claudiu Serban. Din Bacau, ministrul Transporturilor a plecat la Saucesti. 

Lucrarile la soseaua de centura incep in toamna

Dupa ani de taraganari, in sfirsit, bacauanii vor avea sosea de centura. Ministrul Transporturilor a anuntat stadiul la care se afla proiectul si ca din aceasta toamna ar putea incepe lucrarile. “Memorandumul pentru centura Bacaului este aprobat din 2005 si pina am ajuns eu ministru nu s-a miscat nimic. Trebuia sa intre in executie inca din martie 2007, daca se ocupau de ea ministrii anteriori! Din punctul meu de vedere, cel mai important proiect pentru Bacau este soseaua de centura. Apoi, autostrada. S-a finalizat etapa de preselectie, a raportului de evaluare si se asteapta obiectiile Bancii Mondiale, finantatorul. Pina pe 25 august trebuie finalizat proiectul si se va lansa anuntul pentru faza finala, selectia. In jurul datei de 15 octombrie ar urma sa se semneze contractul”, a declarat Ludovic Orban. El a continuat, increzator, sa spuna ca santierul pentru demararea lucrarilor se poate organiza din aceasta toamna, chiar cu o serie de lucrari, cum ar fi mutarea utilitatilor. In ce priveste autostrada, ministrul Transporturilor a sustinut ca ea nu va ocoli Bacaul. “Autostrada o sa dea in centura Bacaului, 16 km din centura vor face parte din autostrada. Acum se lucreaza la studiul de fezabilitate al autostrazii care va lega sudul tarii de nord”, a mai spus Orban. 

Se repara trecerea de cale ferata, de la bariera

Ministrul a vrut sa vada cu ochii lui trecerea de cale ferata de la bariera, obiectiv care se poate amenaja cu bani de la CFR si lasat de atit timp de izbeliste, spre ghinionul soferilor. Orban a anuntat insa ca nervii conducatorilor auto vor fi calmati, deoarece pina la sfirsitul lunii octombrie trecerea de cale ferata, de linga Politie, va fi largita, iar gropile dintre sine vor disparea.
La podul Serbanesti, ministrul s-a aratat multumit de lucrare. “85% din lucrari sint realizate. Termenul de finalizare este 30 septembrie, dar speram ca pina pe 15 sa fie gata, odata cu inceperea scolii. La Autogara va fi si un sens giratoriu, pentru fluidizarea circulatiei”, a explicat primarul Stavarache. Cit priveste pasajul subteran, acesta a ajuns in faza de finantare, fiind declarat eligibil pe Programul Operational Regional. 

A criticat lucrarea lui Sergiu Sechelariu de la Gara

Ludovic Orban a oprit si la Gara Bacau, unde nu s-a lasat pacalit de poleiala de suprafata. In fata garii, prima nemultumire. “Cum au lasat asa denivelat trotuarul! Iar placile acestea sparte trebuie inlocuite!”, a spus Orban, care s-a interesat cine este constructorul.
In incinta garii, a criticat finisajele, care au fost lasate de izbeliste, apoi peroanele de afara, pasajul, dar si faptul ca un colt din cladire nu este finalizat. Sefii Garii Bacau au aparut imediat, muti de uimire ca pe peron au un asa personaj de seama. S-au plins imediat de societatea Conimpuls. “Din campania electorala nu au mai facut nimic! Au lasat lucrarea si au plecat, am inteles ca au alte lucrari. Dar ce putem face noi?! Sefii de la Iasi stiu exact…”, s-au plins cei care conduc gara bacauana. Ministrul s-a oprit la ghisee sa vorbeasca cu vinzatoarele de bilete. Si aici a fost nemultumit ca nu merg microfoanele si mai ales ca acestea au fost lipite de geamuri cu scoci. Nu a plecat fara sa le spuna sefilor garii sa aiba in vizor toate aceste imperfectiuni si la vizita urmatoare sa nu le mai vada asa. 

Studentii s-au plins de autoritati 

La Saucesti, ministrul a mers la cortul tinerilor din Uniunea Nationala a Studentilor din Romania, unde unii dintre ei s-au plins ca nu sint sustinuti de autoritatile locale si judetene. Mai precis, studentilor li s-ar fi promis ca vor fi indrumati prin sat de consilierii locali. “Nu a venit nici un consilier local sau judetean sa ne indrume spre oamenii cu probleme sau care au cu adevarat nevoie de noi! Am umblat noi prin sat, dar trebuie sa fie cineva cu noi, ca oamenii sa aiba incredere”, au spus studentii. Prefectul Claudiu Serban le-a cerut autoritatilor locale sa se organizeze si sa coopereze cu ei. Orban a vizitat apoi depozitul de materiale, scoala si caminul cultural, unde dorm sinistratii, apoi locuintele din sat avariate sau distruse de inundatii.

Sursa

duminică, 3 august 2008

Coridorul IX Pan European


Acesta asigura infrastructura Europei pe realtia Nord-Sud, pornind de la Marea Baltica (Lituania) si Golful Finic Skt Petersburg, in directia Moscova - Kiev - Chisinau - Romania - Ruse - Stara Zagora - Svilengrad - Alexandropol.

Pe teritoriul Romaniei, componenta feroviara urmeaza traseul Ungheni - Iasi - Pascani - Bacau - Adjud - Marasesti - Buzau - Ploiesti - Bucuresti - Giurgiu/Ruse iar cea rutiera Albita - Focsani - Buzau - Bucuresti - Giurgiu/Ruse.