sâmbătă, 11 octombrie 2008

Şoseaua de centură a Sibiului este departe de a fi finalizată

Şoseaua de centură a Sibiului este departe de a fi finalizată, deşi contractul dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) şi Consorţiul Boegl - Geigel - Comtram a fost semnat de câteva luni.

Ieri, centura era la fel de pustie ca şi în august ori septembrie. 

Iniţial întârzierea a fost pusă pe seama procedurii greoaie a desemnării firmei care să se ocupe de consultanţa acestui proiect şi s-a vehiculat finele lunii septembrie pentru reluarea lucrărilor. 

Directorul general al CNADNR, Dorin Debucean, habar nu avea ieri că şantierul de la Sibiu stagnează. „Mă surprinde total să aflu că, în loc de un şantier în toi, acolo este linişte şi nu se mişcă nimic. Este grav, mai ales că în contractul semnat de CNADNR şi acest consorţiu deja lucrările trebuiau reluate“, afirmă Dorin Debucean, adăugând că va cere explicaţii firmelor desemnate prin licitaţie să continue lucrările începute de italienii de la Todinii, în urmă cu patru ani. 

La începutul lunii septembrie, primarul Sibiului, Klaus Johannis, a anunţat că a primit promisiuni ferme că, până la începutul lunii octombrie, lucrările vor fi reluate. „Am discutat cu constructorii şi mi-au spus că au fost unele probleme legate de contracte. Probabil că în trei săptămâni se încep lucrările efectiv“, a declarat Johannis la momentul respectiv.
 
Cu toate acestea, singurele maşini care circulă în prezent pe porţiunile asfaltate şi nedeteriorate din centură sunt cele ale sibienilor ori cele ale localnicilor din comuna Şelimbăr. 

Sursa EVZ

Un comentariu:

ovisopa spunea...

Poze noi de pe santierul Centurii Sibiului gasiti la adresa :

http://www.sibiul.ro/poze-sibiu/santier-in-sibiu-centura-sibiului/358/1/

si parerile sibienilor pe forum, la adresa :

http://www.sibiul.ro/forum/viewtopic.php?t=123