sâmbătă, 18 octombrie 2008

Vosganian pune frână trenului de Constanţa

Ministerul Economiei şi Finanţelor nu mai vrea să asigure banii pentru repararea căii ferate Bucureşti-Constanţa. Constructorii ameninţă că opresc lucrările în noiembrie.

Românii s-ar mai putea chinui ani buni făcând cel puţin cinci ore cu trenul între Bucureşti şi Constanţa. Aceasta în pofida asigurărilor date la începutul acestei luni de către ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care afirma optimist că, din 2010, parcurgerea celor aproape 250 de kilometri se va face în două ore. În cazul tronsonului Bucureşti Nord-Băneasa, terminarea lucrărilor a fost programată iniţial pentru luna decembrie a acestui an, urmând ca tronsonul Feteşti-Constanţa să fie şi el definitivat în iulie, anul viitor.

Termenele de finalizare au fost amânate în mai multe rânduri. Nici săptămâna trecută nu a fost una bună pentru proiect.

Reprezentanţii consorţiului Swietelsky-Wiebe-Takenaka, care repară cele două porţiuni menţionate, au trimis CFR SA o scrisoare în care solicită plata datoriilor restante în termen de 28 de zile, în caz contrar lucrările urmând să fie oprite. Firmele au facturi neîncasate încă din luna mai şi sunt decise să ceară prelungirea termenului de execuţie, precum şi penalităţi de întârziere. CFR SA recunoaşte că valoarea restanţelor este de 10,9 milioane de euro.

Lucrările riscă să fie oprite chiar dacă sunt surse de finanţare prevăzute, respectiv un împrumut acordat de Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JBIC), un altul angajat de stat de la Dexia Kommunalkredit Bank, precum şi bugetul de stat. Din valoarea totală de 453 de milioane de euro, 165 de milioane sunt date de japonezi, restul venind de la buget şi de la Dexia. Împrumuturile au primit în 2005 avizul Guvernului.

Ministerul Finanţelor a tăiat din bugetul CFR SA cofinanţări prevăzute de societate pentru 2008, de teamă că plata ratelor la aceste credite şi alocarea cofinanţării din buget vor creşte deficitul bugetar. „Aceste limitări (încadrarea deficitului în plafon - n.r.) au făcut ca an de an, cât şi pe parcursul fiecărui an, cu ocazia rectificărilor aduse bugetului de stat, sumele alocate pentru proiectul amintit să fie inferioare necesarului solicitat de CFR SA“, spun oficialii companiei.

Pentru repararea căii ferate Bucureşti-Constanţa, CFR a cerut suma de 390 de milioane de lei şi a primit doar 230 de milioane de lei, rămânând un deficit de 160 de milioane de lei. Suma lipsă a fost chiar de 284 de milioane de lei, micşorată ulterior la rectificarea bugetară. „Ca explicaţie generală, singurul motiv al întârzierilor la plată e imposibilitatea efectuării de plăţi peste nivelul bugetar alocat existent la un moment dat“, explică CFR SA. Potrivit oficialilor acestei societăţi, lucrările sunt efectuate în proporţie de aproximativ 60%.

Pentru că lucrările nu sunt efectuate, dar timpul trece, banii împrumutaţi de instituţiile financiare se pierd fără a fi folosiţi: trec termenele la care expiră acordurile de împrumut. Cel cu JBIC expiră luna viitoare şi din acesta mai sunt de tras aproximativ 15% din bani. Din cel cu Dexia în luna iulie mai erau de folosit aproximativ 11 milioane de euro. Ipoteza închiderii liniilor de credit nu sperie însă Ministerul Finanţelor. Potrivit directorului general adjunct al CFR SA, Ioan Pintea, oficialii MEF au afirmat că, dacă liniile de credit cu instituţiile financiare vor fi închise, finanţarea va continua, anul viitor, de la bugetul de stat.

Asigurări date în condiţiile în care MEF nu a putut să asigure integral societăţii nici măcar cofinanţările cerute de bănci, darămite să dea societăţii de stat toată suma. Şi aceasta în condiţiile unor presiuni ridicate pe buget, venite din partea altor capitole de cheltuieli importante, cum ar fi construirea de autostrăzi. CFR SA spune că problema cu MEF nu e nouă şi nu priveşte doar linia ferată Bucureşti-Constanţa.

„CFR SA a efectuat permanent demersuri în vederea obţinerii de alocaţii bugetare suficiente pentru a se evita astfel de situaţii, însă, din păcate, unele dintre ele, precum cea de faţă, nu au putut fi evitate“, spune societatea. Situaţia nu e unică. O problemă similară este întâmpinată de CFR SA cu un împrumut acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat întreţinerii întregii reţele de cale ferată. Restricţiile bugetare impuse constant de MEF împiedică CFR să efectueze lucrările, chiar dacă, an de an, numărul punctelor periculoase pe calea ferată creşte, iar viteza medie de deplasare a trenurilor de călători a ajuns să fie 70 de kilometri la oră, adică 43% din media europeană. Oficialii Ministerului Finanţelor nu au putut fi contactaţi pentru detalii.
Sursa Cotidianul

Un comentariu:

Anonim spunea...

Voi recomanda oricui caută împrumut de afaceri către Le_Meridian, m-au ajutat cu un împrumut de patru milioane USD pentru a-mi începe afacerea de quilting și a fost rapid Când am obținut un împrumut de la ei, a fost surprinzător de ușor de lucrat cu ei. Ele pot finanța până la suma de 500,000,000.00 de dolari (cinci sute de milioane de dolari) în orice regiune a lumii, atâta timp cât există 1,9% ROI pot fi garantate pentru proiecte. Procesul a fost rapid și sigur. A fost cu siguranță o experiență pozitivă. Evitați escrocii de aici și contactați serviciul de finanțare Le_Meridian activat. lfdsloans@lemeridianfds.com / lfdsloans@outlook.com. WhatsApp ... + 19893943740. dacă sunteți în căutarea unui împrumut de afaceri.