duminică, 14 septembrie 2008

AVAS a aprobat asocierea Şantierului Naval Mangalia cu LAR Germania


Colegiul Director al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului a dat mandat reprezentantului său în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Şantierul Naval Mangalia S.A. să voteze pentru aprobarea asocierii societăţii cu firma Lurssen Lar Investment GmbH, Germania.

Semnarea contractului va avea loc după aprobarea tranzacţiei în AGA. Acordul de asociere este ultima etapă prevăzută în Programul de restructurare aprobat de AVAS pe anul 2008 pentru Şantierul Naval Magalia.

Programul de restructurare a fost necesar deoarece situaţia economico-financiară a societăţii s-a înrăutăţit şi datoriile au crescut comparativ cu anul 2007, iar lipsa comenzilor a făcut ca societatea să funcţioneze sub pragul de rentabilitate, argumenteaza cei de la AVAS.

Mai mult, salariul mediu brut la nivelul şantierului este foarte scăzut raportat la oferta din zonă, astfel încât o parte din forţa de muncă calificată a plecat, iar resursele pentru păstrarea inventarului pentru producţia de apărare lipsesc. De asemenea, lipsesc si resursele financiare pentru realizarea de investiţii în vederea creşterii atractivităţii la privatizare.

Ca urmare a aprobării programului de restructurare, în data de 25 februarie 2008 societatea a publicat cererea de asociere. La termenul limită de depunere a ofertelor a fost înregistrată o singură ofertă din partea firmei Lurssen Lar Investment GmbH, Germania.

Comisia de selecţie şi evaluare a ofertelor a constatat că firma LAR a îndeplinit criteriile de calificare stabilite prin grila de punctare a conţinutului ofertei tehnico-economice şi a admis firma care a depus oferta pentru continuarea negocierilor.

Statul român, prin AVAS, deţine întreg pachetul de acţiuni al şantierului. Activitatea principală a Şantierului Naval Mangalia constă în construcţii şi reparaţii de nave.
Sursa Capital

Niciun comentariu: