Scopul este să prevină accesul animalelor şi persoanelor. Proiectul va fi acordat printr-o licitaţie deschisă şi va fi finanţat de la bugetul de stat. Va câştiga firma care va cere cel mai mic preţ, se arată într-un anunţ al CNADNR. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în luna noiembrie, estimează autorităţile.
Din noiembrie până la sfârşitul anului, se vor desfăşura lucrările pentru primii 33 de km din autostradă, restul de 65 de km urmând să fie finalizaţi până în aprilie 2009. Valoarea estimată a contractului pentru acest an este de 2,78 milioane de lei, iar cel de anul viitor ar putea avea o valoare de maxim 5,22 milioane de lei.
Firmele interesate trebuie să fi avut o cifră de afaceri pe ultimii trei ani în medie de peste 16,01 milioane de lei, să depună o garanţie de 67.300 de lei.
Sursa Evenimentul Zilei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu