sâmbătă, 27 septembrie 2008

MyAir se retrage din Romania, daca nu e lasat pe Baneasa

MyAir (Italia), unul dintre principalii jucatori low-cost, cu o jumatate de milion de pasageri anual, se va retrage din Romania, daca intentia premierului Calin Popescu Tariceanu de a scoate operatorii de profil de pe Aeroportul Baneasa se va concretiza, a declarat pentru Business Standard Antonio Iervolino, managerul general pentru Romania al MyAir.

 “Nu ne permitem sa operam pe Aeroportul Henri Coanda. Asta ar insemna sa dublam cel putin preturile unui bilet de avion”, spune Iervolino. Premierul i-a cerut ministrului de resort sa pregateasca masurile necesare pentru o redimensionare a activitatii Aeroportului Baneasa, zborurile low-cost urmand sa fie mutate pe Otopeni. 

Managerul general pentru Romania al MyAir, Antonio Iervolino, afirma ca, daca autoritatile romane nu vor oferi o alternativa valida, compania se va retrage de pe piata din Romania. 

‘‘Clientii nostri nu au nevoie de servicii VIP sau plasme, nu au nevoie de lux, ci de preturi bune si sa ajunga in siguranta la destinatie”, a precizat directorul general al MyAir, Antonio Iervolino.

Compania a transportat, in primele sase luni ale acestui an, aproximativ 250.000 de pasageri inspre si dinspre Romania, cu 15% mai mult decat in perioada similara a anului trecut, pe fondul introducerii de noi curse. In prezent, firma are curse din Bucuresti catre Milano, Venetia, Bologna, Catania, Roma, Napoli, Bari. 

Conducerea firmei anunta, pentru aceasta toamna, ca isi va incepe activitatea pe Aeroportul din Timisoara, cu zboruri spre Venetia si Milano. MyAir are o flota compusa din sapte avioane Airbus 320, cu o capacitate de 180 de locuri, si 19 aeronave de tip Crj900, cu 102 locuri, cumparate de la Bombardier (Canada). In ceea ce priveste celelalte companii de low-cost, acestea au refuzat ca comenteze intentia premierului pana cand vor primi o notificare oficiala. Contactat de Business Standard, directorul general al Aeroportului Baneasa a declarat ca mai multe informatii vor fi facute publice in urmatoarele zile, in urma unor discutii intre toate partile implicate. Pe piata romaneasca, mai sunt prezente si alte companii low-cost, precum Blue Air (Romania), SkyEurope (Slovacia), Wizz Air (Ungaria), Germanwings (Germania), easyJet (Marea Britanie) si Ryanair (Irlanda). Directorul general al Blue Air, Gheorghe Racaru, a declarat recent, pentru NewsIn, ca nu este de acord ca operatorii low-cost sa nu mai functioneze pe Baneasa. “Nu fac speculatii pe niste vorbe goale. Cei care intentioneaza sa scoata companiile low-cost de pe Baneasa sunt rupti de realitate si fac declaratii fara suport. Aeroportul Otopeni nu face fata nici acum, dar cand se vor reloca toate cursele? Acest lucru se va observa si cand Baneasa va fi inchis aproape doua saptamani, pentru lucrari. Probabil, se vrea ca pe Aeroportul Baneasa sa aiba acces doar cursele de business, ca sa fie unii linistiti si sa nu ii deranjeze nimeni”, a spus Gheorghe Racaru. 

Premierul Tariceanu i-a cerut ministrului Transporturilor sa pregateasca masurile necesare pentru transformarea Aeroportului Baneasa, astfel incat acesta sa deserveasca Romaero si sa preia avioanele mici, urmand ca zborurile low-cost sa fie preluate de pe Aeroportul Otopeni. “Aeroportul, in momentul de fata, dincolo de inconvenientele privind poluarea fonica, a devenit un Real pericol pentru locuitorii din zona, pentru ca se afla in mijlocul orasului. Exista anumite reglementari de prudenta, care fac ca aeroporturile sa fie amplasate in afara oraselor”, a declarat Tariceanu. Ministrul Transporturilor sustine ca nu este vorba despre desfiintarea Aeroportului Baneasa. “Am avut o discutie cu primul-ministru Calin Popescu Tariceanu despre Aeroportul Baneasa, dar nu in sensul desfiintarii aeroportului. In jurul aeroportului se dezvolta multe centre comerciale si a inceput construirea unor imobile. Prin urmare, Baneasa nu poate sa indeplineasca normele din cauza poluarii fonice, iar premierul mi-a cerut sa elaborez un plan de analiza”, a spus Ludovic Orban. 

Ministrul Transporturilor a mai precizat ca, in trei, cinci, sapte ani, cursele mari nu vor mai ateriza pe Aeroportul Baneasa. Acesta va deveni un aeroport pentru cursele pmici, de business. 


Sursa: Business Standard 

Niciun comentariu: