duminică, 17 august 2008

Centura Bucuresti

CNADNR a semnat contractul de consultanta pentru asistenta tehnica, financiara si juridica pentru proiectul de concesiune „Autostrada de Centura a Municipiului Bucuresti”, potrivit CNADNR, iar valoarea contractului este de 3.994.480 euro (fara TVA).

Autostrada de Centura a Municipiului Bucuresti va avea o lungime totala de 100,9 km, fiind impartita in doua tronsoane: Autostrada de Centura Nord a Municipiului Bucuresti (52,9 km) si Autostrada de Centura Sud a Municipiului Bucuresti (48 km).

Obiectul contractului de consultanta este asistarea Ministerului Transporturilor si a CNADNR la pregatirea si lansarea procedurii de atribuire a contractelor de concesiune pentru Autostrada de Centura a Municipiului Bucuresti.Contractul a fost atribuit prin licitatie deschisa asocierii Louis Berger & Tuca, Zbarcea si Asociatii & Credinvest International Corporate Finance Ltd, beneficiarul final fiind Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA.

Autostrada de Centura a Municipiului Bucuresti face parte din Strategia de Dezvoltare si se incadreaza in Planul de Amenajare a Teritoriului National – Sectiunea Retele de Transport, aprobat prin Legea 363/2006.

Modalitatea de finantare poate fi diversa avand in vedere faptul ca cele 2 tronsoane pot fi catalogate ca facand parte din Coridorul IV si IX Pan European.

Sursa CNADNR

Niciun comentariu: